2 Idei: Sa fiu mare!

1. Intotdeauna mi-am dorit…

sa fiu mai mare, mai in varsta. 

Ma enerva sa nu fiu luat in serios, sa nu fac lucruri de oameni mari, sa cer bani de la parinti, sa nu pot face ce vreau. Pentru toate trebuia sa mai urc cel putin o treapta. 

Ajuns la aproape 37 de ani pot declara ca “I have arrived". 

Asta e momentul cand mi-as dori sa incremenesc timpul, lucru evident imposibil. Si daca nu se poate, ce imi ramane de facut este sa ma bucur de prezent si sa incerc sa iau vremurile astea cu mine; sa le port intr-un buzunar la piept, aproape de inima. 

Sa ma impac, finally, cu timpul. 

Sa realizez ca problema nu e ca trece implacabil, asta e garantat, ci ca noi mereu ne uitam dupa altceva decat ce avem. 

Si facem asta pana cand nu mai ramanem cu nimic. Nici in prezent si nici in viitor. 

2. Ca om care vorbeste mult, incerc sa ma vindec de asta. 

Primul pas a fost sa imi dau seama, sa ma conving ca logoreea nu are niciun beneficiu. Din contra, cu cat vorbesti mui mult, cu atat cresc sansele sa spui o prostie. 

Al doilea. Sa gasesc niste supape, cum e si newsletter-ul asta. Dau afara, ventilez, sunt mai putin tentat sa am pareri. 

Al treilea. Sa exersez. Asta incerc sa fac la podcastul The Stakeborg Talks, redenumit recent Mercori!!! (cu o cativa dintre voi o sa ma vad marti la Tuya, abia astept!)

Pun o intrebare dupa care ma concentrez 100% la ce mi se raspunde. Imi directionez mintea sa stea nemiscata. 

Nimic insa nu ar fi fost posibil daca nu m-as fi convins pe mine insumi ca nu mai e necesar sa impresionez pe cineva. Dupa atata expunere, m-am calmat. Imi fac treaba cat pot de bine si traiesc cu ce decurge din asta. 

E un sentiment foarte eliberator. 

Pe maine, 

Vlad

P.S.