2 Idei: Bagat cu japca-n cap

1.”Nu esti rational!”

“N-are niciun sens ce spui.”

“Sigur nu ai dreptate.”

Am spus si ni s-au spus frazele astea 3 de nenumarate ori. 

Exista adevaruri care-s demonstrabile. Obiective. Clare.

“Afara ploua”

“Ajungi mai repede cu avionul decat cu masina”

Dar sunt putine. 

Cele mai multe lucruri sunt foarte subiective, discutabile. 

Si toate trec printr-un filtru extrem personal. 

Bagajele din urma isi lasa amprenta puternic asupra filtrului fiecaruia. 

“Nu esti rational”

“Daca ai fi in locul meu ti s-ar parea ca sunt". 

“N-are niciun sens ce spui”

“Daca ai fi in locul meu ti s-ar parea ca are”

Si daca e asa…de ce totusi ne certam si incercam sa ne bagam pe gat unii altora, cu japca, adevaruri viciate de subiectivitate ca si cum ar fi obiective?  

2. Spunea Morgan Housel intr-un podcast recent ca exista un studiu care confirma ceea ce ochiometric probabil ati observat: cu cat un om este mai amarat cu atat sunt sanse mai mari sa joace la loto, pacanele, pariuri, etc. 

Locurile unde sansele sunt impotriva lui. 

Am observat acelasi lucru si in ceea ce priveste fumatul. Tot ochiometric. 

Altfel spus, fix cine nu si-ar permite sa isi bata joc de proprii bani, o face cu cea mai mare dezinvoltura. 

Nu stiu care e concluzia sau morala, dar mi s-a parut interesant. 

Pe maine, 

Vlad

P.S. “Honest people don’t have to tell you how honest they are. Instead, they show integrity through their actions. Most reputations for integrity come from the cumulative effect of someone doing what they say they’ll do, and being straightforward in how they speak.”

Reply

or to participate.